Era o noapte ploioasă, iar picăturile de apă de pe lama toporului erau pregătite să se înroșească din nou. În ultima sa clipă de viață, trădătorul zări un bărbat înalt cu un capișon gri, mânuind toporul care avea să îl trimită în lumea de dincolo.

Întrând înapoi în cortul său, bărbatul înalt aruncă toporul pe pământ și se întinse în pat.

– Cât timp o să mai fiu nevoit să folosesc toporul ăla blestemat? se gândi el, încercând să adoarmă.

De generații întregi, bărbații familiei Haller au fost călăi. Acum doi ani, a venit și rândul lui Thomas, deși, spre deosebire de străbunii săi, acesta își ura meseria. În timpul zilei avea o viață destul de normală. Tatăl său era călău, desigur, iar mama sa – gospodină. Thomas avea și un frate mai mic, ce urma să devină și el călău peste câțiva ani. Când Thomas era mic, mama sa îi povestise legenda tunelului secret de sub cetate, despre care se spunea că ar duce spre paradis. Tânărul călău se gândise că, dacă legenda era adevărată, ar putea să scape de meseria sa, părăsind cetatea prin acel tunel, deși era aproape sigur că un astfel de tunel nu ar exista cu adevărat în cetate.

În ziua următoare, în timp ce o ajuta pe mama sa cu treaba prin casă, Thomas auzi afară vocea unui soldat grăbit

– Faceți loc!

Soldatul căra un butoi mare după el. Curios din fire, tânărul călău ieși afară, unde zări pe jos ceva sclipitor.

– V-a căzut ceva! strigă Thomas după soldat, dar acesta nu îl auzi.

Obiectul misterios pe care îl scăpase soldatul era un soi de cheie, care nu părea să poată deschidă orice ușă. Privind-o, îi trecu prin fața ochilor o amintire cruntă din copilărie și anume ziua în care asistase pentru prima dată la execuția unei persoane. Își aduse aminte de o ușă din camera torturii, care fusese acoperită cu piatră în timpul restaurării cetății de după atacul otoman.

Ușa avea o încuietoare ce părea să se potrivească perfect cu cheia găsită de Thomas. Avea o formă de ceas, cu găuri în loc de ace, iar cheia părea să reprezinte acele care lipsesc din acel ceas. Deși Thomas găsise cheia, ușa nu putea fi descuiata decât la o anumită ora, întrucât încuietoarea se rotea, asemenea unui ceas. Cheia putea fi introdusă în ușă, doar când încuietoarea se alinia perfect.

Thomas era hotărât. Trebuia să afle ce era în spatele acelei uși. Din fericire, în noaptea următoare avea să execute alt trădător, ocazia perfectă pentru a căuta ușa misterioasă. Zis și făcut! Termină mai repede cu execuția în acea noapte, așa că se decise să caute ușa. Într-adevăr, unul dintre pereți avea o parte ieșită în exterior, de mărimea unei uși, dar nu era sigur dacă această chiar era ce căuta el. Se întoarse în cortul lui gândindu-se la ușă. Avea un plan, deși era foarte riscant. Se gândi că, dacă poate sparge peretele, va putea ajunge la ușă, dacă aceasta chiar era acolo. Însă dacă reușea să o deschidă, nu știa ce îl așteaptă de partea cealaltă: putea fi o comoară ascunsă, o cale de ieșire sau chiar nimic. Erau atât de multe lucruri care puteau să nu meargă bine. Neștiind ce să facă, tânărul călău se întinse în pat și lăsă această problemă pentru mai târziu.

În ziua următoare, Thomas încă se gândea la planul lui nebun în timp ce-și ajuta mama în bucătărie. Din cauza gândurilor, nu reușise să doarmă foarte bine, așa că îi era greu să se concentreze, aproape scăpând ingredientele pentru mâncare pe jos. Oricât de obosit ar fi fost, Thomas se decise să iasă în toiul nopții la o plimbare prin cetate, sperând că va putea uita de gândul care-l bântuie.

În noaptea aceea, tânărul a avut un vis foarte ciudat. A fost ca și cum ar fi retrăit ziua în care asistase la execuție, doar că ceva era diferit. Surprinzător, Thomas era încă lucid în timpul visului, așa că, atunci când a venit momentul execuției, el privi atent ușa misterioasă, cu speranța că ceva se va întâmpla. Din fericire, un soldat ieși pe ușa ce părea să ascundă niște trepte care duceau sub pământ.

   Thomas trebuia să afle dacă acele trepte văzute în vis erau adevărate. În seară următoare, le scrise părinților săi un bilețel prin care îi înștiință că urmează să plece, apoi luă cheia și porni spre cortul sau. În noaptea următoarei execuții, după ce își termină treaba, luă toporul și începu să lovească peretele până ce se sparse. Într-adevăr, ușa chiar era acolo, dar Thomas mai trebuia aștepte câteva minute până să poată deschide ușa, din cauza încuietorii care nu ajunsese încă în poziția potrivită.

Auzind zgomotul făcut de pietrele crăpate de lama toporului călăului, doi cavaleri teutoni încep a alerga spre camera torturii.

– La naiba! se gândi călăul, încercând să găsească o soluție la inevitabila problemă ce ar putea să îl coste viața. 

– Imposibil! Cum au găsit ușa!? spuse unul dintre cavaleri.

– Merg să chem întăriri! spuse celălalt.

După ce primul soldat plecă, Thomas ieși de după colt, cu toporul pregătit, decapitându-l pe cavaler înainte să apuce să mai facă vreun zgomot. Deja se auzeau strigătele cavalerilor chemați în ajutor. Thomas luă cheia și o înfipse fără nicio ezitare în ușă. Visul său se adeverise: chiar erau scări în spatele acelei uși!

Fugărit de cavaleri, călăul pătrunse prin nesfârșita spirală de trepte, până ce ajunse la ceea ce pare a fi un tunel foarte vechi, aproape la fel ca cel despre care îi povestise mama sa când era mic.

– Se pare că a venit timpul să aflăm dacă tunelul asta chiar duce spre paradis, își spuse el, pregătit să accepte orice se va întâmpla. 

Cavalerii se apropiau cu pași repezi, gata să-l prindă pe Thomas. Pașii lor grei făceau tunelul să se zdruncine. Din tavan începuseră să cadă pământ și pietre fix deasupra lor. Soldații au fost zdrobiți de imensele bucăți de pământ și rocă ce se desprindeau acum din toate direcțiile, dar, din fericire, Thomas reuși să scape înainte să fie zdrobit și el de ultimele rămășițe ale tunelului.

A reușit! În sfârșit, a scăpat de meseria să oribilă! Deși tunelul nu ducea spre paradis, ci spre o pădure din apropiere, pentru Thomas tot era mai bine decât cetatea. 

Și-așa continuă Thomas, fostul călău din Cetatea Severinului, să-și trăiască viața în afară cetății, departe de orice grijă.