Numele meu este Marcus și de când am inventat  Scaunul Timpului, viața mea s-a schimbat radical. Am devenit apreciat la nivel internațional, iar Scaunul Timpului s-a dovedit a fi cea mai ingenioasă invenție până la momentul respectiv. Datorită lui, istoria și cursul evenimentelor s-au putut data cu exactitate maximă, de la războaiele daco-romane până în istoria recentă. Gata cu datele speculate de istorici, acum totul a devenit extrem de precis!

Deși era foarte plăcut să fiu un inventator renumit, totuși cel mai mult îmi doream să încerc călătoria în timp cu propria invenție, alături de câinele meu, Bill. Prima dată, am vrut să experimentez viața din perioada secolului al XIV-lea în orașul meu natal, Turnu Severin.

A fost prima și cea mai importantă călătorie, oferindu-mi ocazia să văd cum decurgea o zi în Severin în acele vremuri. Trebuie să știți că perioada pe care o puteai petrece într-o călătorie înapoi în timp era una limitată. 

Văzând că Scaunul Timpului funcționează perfect, am ales perioada și am început călătoria, atât eu, cât și câinele meu, fiind îmbrăcați amândoi în haine corespunzătoare perioadei către care ne îndreptam.

Mi-am dat seama că eram o figură destul de ciudată în cetate. Cam greu să trec neremarcat, având cu mine un patruped îmbrăcat în straie medievale, nu-i așa?

În timpul călătoriei, am reușit să adun destule poze și dovezi despre structurile principale ale cetății, ca de exemplu cuptorul pentru arme, biserica, dar și despre cele șase turnuri de apărare dintre care, în vremurile noastre, doar unul se mai poate vedea înălțându-se deasupra cetății.

Exploram cetatea de multe ore, când banul și apărătorii cetății au realizat că eu eram un intrus și că nu făceam parte din comunitatea cetății. Prin urmare, soldații au fost trimiși pe urmele mele pentru a mă captura și, în cele din urmă, a mă ucide.

În momentul în care am auzit aceste vești și-am văzut pe urmele mele o ceată de soldați, eu și cu Bill am rupt-o la fugă către locul în care se afla Scaunul Timpului, singura cale de scăpare înapoi către lumea noastră. Ajunși acolo, cu soldații pe urmele noastre, am acționat butonul de teleportare, dar acesta se înțepenise și nu mergea!

Într-un ultim moment am reușit să scăpăm, iar bocancii mei rămas în mâinile unuia dintre soldații care încercau să mă „smulgă” de pe mașina timpului. Dar nici eu nu am plecat cu mâna goală, reușind, la rândul meu, să aduc cu mine o cască de pe capul unuia dintre soldați.