(Victor)

Astăzi m-am trezit din nou, în același turn întunecat, tăcut, neschimbat de atâta timp. Mițu, motanul meu, toarce pe colțul patului din paie și pare complet împăcat cu ideea că astăzi va fi o zi ca oricare alta, în care ne vom petrece timpul împreună, fără să sperăm, măcar, că vom vedea lumea de afară. 

Sunt prizonier în acest turn de 23 de ani și-abia dacă îmi aduc aminte cum arată cerul, copacii, cetatea sau alți oameni, în afară de soldatul care îmi aduce zilnic mâncare și lemne pentru foc. Singura priveliște de care am parte printre gratiile ferestrei minuscule este coroana deasă a stejarului, în care are cuib bunul meu prieten, un vultur maroniu.

Motivul pentru care am fost închis aici, din ordinele Banului cetății, este unul foarte complicat. Eu… sunt vrăjitor. Sau obișnuiam să fiu înainte să-mi fie luată bagheta magică. Nu sunt nevinovat, recunosc. Am fost închis deoarece am încercat să fur comoara secretă a cetății, am fost lacom și pentru asta am fost pedepsit. Am folosit o vrajă pentru a-i adormi pe locuitorii cetății și astfel am putut căuta cheia camerei unde este ascunsă comoara. Totul mergea bine, până când, chiar înainte să deschid ușa din lemn masiv care ascundea în spatele ei o cantitate enormă de galbeni, vraja s a spulberat și paznicii camerei secrete m-au prins. 

De mult timp îmi doresc să scap, însă mi-am dat seama că singura mea șansă este bagheta magică. Fie a fost distrusă, fie este ascunsă undeva în cetate. Pe parcursul timpului, am construit chiar și o plută din lemnele care-mi erau aduse pentru foc, însă nu a meritat tot efortul din nopțile în care nu am putut dormi din cauza frigului, deoarece nu am reușit niciodată să părăsesc turnul.

(Mițu)

Mă trezesc complet cufundat în căldura paielor care alcătuiesc patul lui Victor, stăpânul meu, un vrăjitor bătrân, cu care trăiesc de când mă știu. Poate că sunt eu un simplu motan, însă îmi dau seama că Victor nu este fericit. A obosit să-și împărtășească poveștile doar cu mine. Deja știu totul despre el. Știu cât de mult își dorește că fie liber și să-i regăsească pe cei dragi, așa că astăzi mi-am propus să am curaj și să încerc să îl ajut.

Ușa se deschide pentru prima și ultima oară astăzi, și o față binecunoscută apare cu un bol micuț de care ies aburi. Renunț la șansa de a primi o bucățică din conținutul bolului și fug printre picioarele soldatului, fără ca acesta sau Victor să observe. După aproximativ un infinit de scări coborâte, am ajuns jos, în cetate. Ca de obicei, totul era agitat, cu toții aveau câte ceva de făcut și nimeni n-ar fi băgat în seama un motan drăgălaș. De-asta îmi place să îmi petrec timpul cu Victor.   El e mereu atent la mine și acolo sus, în turn, este mereu liniște, exact așa cum îmi place. Sunt conștient că, dacă voi găsi o cale să-l eliberez, nu îl voi mai vedea niciodată; dar, dacă asta înseamnă fericirea pentru el, atunci va trebui să mă împac cu dispariția lui.

Prima idee care mi-a venit a fost să-i fac rost de-o sabie cu care să lupte și să învingă paznicii. Astfel, am ajuns în locul unde erau ținute cele mai periculoase arme din cetate. Încercând să aleg o sabie cât mai lungă și mai ascuțită, am dat de un obiect misterios. Am recunoscut imediat bagheta din poveștile stăpânului meu, așa că am luat obiectul greoi în gură și am plecat spre turn.

Vrăjitorul a decis că va folosi magia pentru ultima dată ca să se elibereze, iar apoi va arunca bagheta în apele Dunării. Astfel, Victor a plecat în căutarea familiei lui, bucurându-se acum de libertate!